Seria câştigătoare a Soranei Cîrstea la Istanbul a fost întreruptă în semifinalele turneului

După 8 partide câştigate la turneul de la Istanbul, Sorana Cîrstea (24 WTA) [2] a fost învinsă astăzi în semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului WTA 250 Tennis Championship Istanbul 2022 de  Veronika Kudermetova (29) [3]: 6-3, 6-3 în 1h23′ pentru jucătoarea născută la Moscova.
Jucătoarea noastră a reuşit câteva puncte bune, dar neimportante în economia scorului, mai ales că serviciul a fost deficitar şi astăzi, în plus nu a mai funcţionat nici jocul la retur, e drept în faţa unei adversare cu o exprimare superioară în joc.

Imagini din timpul partidei
Credit foto: Mathias Schulz pentru @tennischampist

Sorana şi-a pierdut serviciul în jocul al 3-lea, dar l-a recuperat imediat la singura oportunitate de break pe care a avut-o în meci. De acolo echilibrul s-a rupt, Kudermetova a mai câştigat de două ori la primire în primul set şi o dată în al doilea.
Sorana a câştigat 52 din punctele disputate [31 la serviciu (24 din 37 jucate cu primul, 7 / 21 cu al doilea), 21 la retur], iar Veronika, 63 [36 la serviciu (28 / 39 cu primul, 8 / 18),  27 la retur].
Aceasta a fost prima victorie a Veronikăi, la a 3-a lor întâlnire.

Veronika Kudermetova (29, clasament maxim: 22 WTA / 4 aprilie 2022) va juca de ziua ei, mâine împlineşte 25 de ani, în a 3-a finală a sezonului – după cele pierdute la WTA 250 Melbourne 1 – cu Simona Halep – şi WTA 500 Dubai, cu Jelena Ostapenko – a doua pe zgură, pe prima o câştiga la WTA 500 Charleston 2021 şi a 5-a a carierei, pe prima o pierdea la WTA 500 Abu Dhabi 2021.

Adversară în finala care se va juca duminică şi va începe cel mai devreme la ora 15.00 îi va fi Anastasia Potapova (122) [Q], care în semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului a învins-o pe Yulia Putintseva (51): 2-6, 6-2, 6-2 în 1h57′.

Anastasia Potapova (clasament maxim: 64 WTA / iulie 2019, 21 de ani) s-a calificat în a 3-a finală a carierei, pe primele două le pierdea la WTA 250 Moscova (zgură) şi Tashkent (hard), ambele în 2018.

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Stuttgart
18 - 24 apr 2022
"Porsche Tennis Grand Prix"
WTA 500 - zgură, aer liber
757.900 USD

@ Istanbul
18 - 24 apr 2022
"TEB BNP Paribas Tennis Championship Istanbul"
WTA 250 - zgură, aer liber
239.477 USD

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.