Liudmila Samsonova, în continuare neînvinsă în finale. A câştigat al patrulea titlu al carierei, pe acesta fără să piardă vreun set în turneu

Liudmila Samsonova a câştigat la WTA 500 “Toray Pan Pacific Open”, Tokyo, al 4-lea titlu la carierei, după tot atâtea finale disputate, al 3-lea al sezonului în interval de doar două luni, al doilea la această categorie şi al 3-lea pe hard, precedentele 3 fiind: WTA 500 Berlin (iunie) 2021 – iarbă, WTA 250 Washington (1-7 august) şi Cleveland (21-27 august).

Aici a câştigat turneul fără să piardă vreun set – la fel ca la Cleveland.
Ea contabilizează acum 18 victorii în ultimele 19 partide jucate (optimi la US Open).
În cele 18 partide câştigate nu a pierdut decât două seturi, la Washington,

În finala disputată astăzi, cu o adversară aflată, la rândul ei, în plin progres, a ştiut să gestioneze mai bine momentele importante, a trecut peste singurul dificil şi, în general, experienţa a ajutat-o să adopte mai mereu o selecţie optimă a loviturilor:

Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography

Liudmila Samsonova (30 WTA) – Qinwen Zheng (36) 7-5, 7-5

Partida a durat 2h6′.
Liudmila a salvat două mingi de break în game-ul al doilea al partidei, pentru ca la 5-5 să revină de la 30-40 cu trei puncte consecutive şi să câştige unicul joc de retur pentru ambele.
Setul al doilea a fost mult mai animat, tot Samsonova a reuşit primul break în game-ul 5, dar Zheng l-a recuperat imediat. După ce a ratat două mingi de break în game-ul 9, jucătoarea născută la Olenegorsk s-a desprins tot în al 11-lea. A convertit cea dintâi minge de titlu, la capătul unei serii de 7 puncte câştigătoare [videoclip cu rezumatul partidei, mai jos]

Liudmila Samsonova – va împlini 24 de ani pe 11 noiembrie – şi-a asigurat şi un nou maxim al clasamentului – locul 22 [estimare, neoficial] (cel vechi: 25 WTA / mai 2022) [punctele şi premiile financiare, în tabloul PDF de mai jos].
Şi Qinwen Zheng – 20 de ani pe 8 octombrie – se va clasa luni pe cel mai bun loc al carierei, 28 WTA (cel de pâna acum fiind locul actual), la capătul unui turneu foarte bun

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Parma
26 sep - 1 oct 2022
"Parma Ladies Open"
WTA 250 - zgură, aer liber
$251.750

@ Tallinn
26 sep - 2 oct 2022
"Tallinn Open"
WTA 250 - hard, sală
$251.750

@ Tokyo
19 - 25 sep 2022
"Toray Pan Pacific Open Tennis"
WTA 500 - hard, aer liber
757.900 USD

@ Seul
19 - 25 sep 2022
"Hana Bank Korea Open"
WTA 250 - hard, aer liber
251.750 USD

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.