Gabriela Talabă a obţinut primele două victorii în circuitul WTA şi s-a calificat pe tabloul principal al turneului WTA 500 “Volvo Car Open”, care se dispută la Charleston, pe zgură verde, şi este dotat cu o contribuţie financiară totală în valoare de 565.530 USD.

Gabriela, în timpul partidei câştigate ieri
Credit Foto: @volvocaropen

Ea a fost repartizată pe al treilea sfert (optimea a doua) al tabloului compus din 56 de jucătoare – primii 8 capi de serie au BYE în primul tur (R56) – şi va debuta pe un tablou principal WTA în partida:

Gabriela Talabă (214 WTA) [Q]Danka Kovinic (Muntenegru, 91, clasament maxim: 46 WTA / februarie 2016, 26 de ani)

Palmares direct: 0-1

Credit Info: itftennis.com

Partida nu a fost programată luni.

Turneul îşi dispută anul acesta cea de-a 48-a ediţie, începând cu 2001 fiind găzduit de Charleston, la complexul Family Circle Tennis Center, unde terenurile sunt acoperite de zgură verde. Finalele ediţiilor de până acum, la sfârşitul ştirii.

Deţinătoarea titlului, campioana din 2019 – în 2020 turneul nu s-a disputat – Madison Keys este prezentă, fiind cotată cap de serie 8.
De asemenea, sunt prezente campioanele din 2016, Sloane Stephens (57) şi 2014, Andrea Petkovic (104).
Fusese trasă la sorţi şi cea din 2018, Kiki Bertens (10) [4], dar ea s-a retras din cauza unei accidentări la piciorul stâng, astfel că locul ei pe tablou a fost luat de învinsa Gabrielei din runda a doua a calificărilor, Xinyu Wang (147) [LL], cel de pe lista capilor de serie de Marie Bouzkova [17], iar de BYE-ul din primul tur va beneficia Marketa Vondrousova [9].

Capii de serie au fost repartizaţi astfel pe tablou:

Jumătatea superioară

Sfertul 1: Barty (1 WTA) [1], Anisimova (33) [13], Rybakina (23) [10], Bencic (12) [5, WC]

Sfertul 2: Vondrousova (20) [9, WC], Kudermetova (38) [15], Bouzkova (56) [17], Keys (24) [8]

Jumătatea inferioară

Sfertul 3: Muguruza (13) [6], Putintseva (31) [11], Shuai Zhang (41) [16] (Talabă), Kvitova (11) [3, WC]

Sfertul 4: Mertens (17) [7], Jabeur (28) [12], Gauff (36) [14], Kenin (4) [2]

Ordinea de joc – 05.04 – WTA Charleston 2021

Tablourile Turneelor în Desfășurare
@ Stuttgart
19 apr - 25 apr 2021
"Porsche Tennis Grand Prix"
WTA 500 - zgură, aer liber
565.530 USD / 565.530 USD

@ Istanbul
19 apr - 25 apr 2021
"TEB BNP Paribas Tennis Championship Istanbul"
WTA 250 - zgură, aer liber
235.238 USD / 235.238 USD

@ Barcelona
19 apr - 25 apr 2021
"Barcelona Open Banc Sabadell"
ATP 500 - zgură, aer liber
1.565.480 € / 1.702.800 €

@ Belgrad
19 apr - 25 apr 2021
"Serbia Open"
ATP 250 - zgură, aer liber
650.000 € / 711.800 €

1973 United States Rosemary Casals United States Nancy Richey 3–6, 6–1, 7–5
1974 United States Chris Evert Australia Kerry Melville 6–1, 6–3
1975 United States Chris Evert (2) Czechoslovakia Martina Navratilova 7–5, 6–4
1976 United States Chris Evert (3) Australia Kerry Reid 6–2, 6–2
1977 United States Chris Evert (4) United States Billie Jean King 6–0, 6–1
1978 United States Chris Evert (5) Australia Kerry Reid 6–2, 6–0
1979 United States Tracy Austin Australia Kerry Reid 7–6(7–3), 7–6(9–7)
1980 United States Tracy Austin (2) Czechoslovakia Regina Maršíková 3–6, 6–1, 6–0
1981 United States Chris Evert (6) United States Pam Shriver 6–3, 6–2
1982 United States Martina Navratilova United States Andrea Jaeger 6–4, 6–2
1983 United States Martina Navratilova (2) United States Tracy Austin 5–7, 6–1, 6–0
1984 United States Chris Evert (7) West Germany Claudia Kohde-Kilsch 6–2, 6–3
1985 United States Chris Evert (8) Argentina Gabriela Sabatini 6–4, 6–0
1986 West Germany Steffi Graf United States Chris Evert 6–4, 7–5
1987 West Germany Steffi Graf (2) Bulgaria Manuela Maleeva-Fragnière 6–2, 4–6, 6–3
↓  Tier II event  ↓
1988 United States Martina Navratilova (3) Argentina Gabriela Sabatini 6–1, 4–6, 6–4
1989 West Germany Steffi Graf (3) Soviet Union Natasha Zvereva 6–1, 6–1
↓  Tier I event  ↓
1990 United States Martina Navratilova (4) United States Jennifer Capriati 6–2, 6–4
1991 Argentina Gabriela Sabatini Soviet Union Leila Meskhi 6–1, 6–1
1992 Argentina Gabriela Sabatini (2) Spain Conchita Martínez 6–1, 6–4
1993 Germany Steffi Graf (4) Spain Arantxa Sánchez Vicario 7–6(10–8), 6–1
1994 Spain Conchita Martínez Belarus Natalia Zvereva 6–4, 6–0
1995 Spain Conchita Martínez (2) Bulgaria Magdalena Maleeva 6–1, 6–1
1996 Spain Arantxa Sánchez Vicario Austria Barbara Paulus 6–2, 2–6, 6–2
1997 Switzerland Martina Hingis United States Monica Seles 3–6, 6–3, 7–6(7–5)
1998 South Africa Amanda Coetzer Romania Irina Spîrlea 6–3, 6–4
1999 Switzerland Martina Hingis (2) Russia Anna Kournikova 6–4, 6–3
2000 France Mary Pierce Spain Arantxa Sánchez Vicario 6–1, 6–0
2001 United States Jennifer Capriati Switzerland Martina Hingis 6–0, 4–6, 6–4
2002 Croatia Iva Majoli Switzerland Patty Schnyder 7–6(7–5), 6–4
2003 Belgium Justine Henin United States Serena Williams 6–3, 6–4
2004 United States Venus Williams Spain Conchita Martínez 2–6, 6–2, 6–1
2005 Belgium Justine Henin (2) Russia Elena Dementieva 7–5, 6–4
2006 Russia Nadia Petrova Switzerland Patty Schnyder 6–3, 4–6, 6–1
2007 Serbia Jelena Janković Russia Dinara Safina 6–2, 6–2
2008 United States Serena Williams Russia Vera Zvonareva 6–4, 3–6, 6–3
↓  Premier event  ↓
2009 Germany Sabine Lisicki Denmark Caroline Wozniacki 6–2, 6–4
2010 Australia Samantha Stosur Russia Vera Zvonareva 6–0, 6–3
2011 Denmark Caroline Wozniacki Russia Elena Vesnina 6–2, 6–3
2012 United States Serena Williams (2) Czech Republic Lucie Šafářová 6–0, 6–1
2013 United States Serena Williams (3) Serbia Jelena Janković 3–6, 6–0, 6–2
2014 Germany Andrea Petkovic Slovakia Jana Čepelová 7–5, 6–2
2015 Germany Angelique Kerber United States Madison Keys 6–2, 4–6, 7–5
2016 United States Sloane Stephens Russia Elena Vesnina 7–6(7–4), 6–2
2017 Russia Daria Kasatkina Latvia Jeļena Ostapenko 6–3, 6–1
2018 Netherlands Kiki Bertens Germany Julia Görges 6–2, 6–1
2019 United States Madison Keys Denmark Caroline Wozniacki 7–6(7–5), 6–3

 

Credit Info tabel: wikipedia.org

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.