Gabriela Talabă a obţinut a doua victorie în calificările turneului WTA 500 “Volvo Car Open”, care se dispută la Charleston, şi va fi prezentă pentru prima dată în carieră pe un tablou principal din circuit, direct la categoria 500 (fostă Premier).

În runda a doua a calificărilor:

Gabriela Talabă (219 WTA) – Xinyu Wang (China, 150) [3] 4-6, 6-1, 6-3

Partida a durat 1h57′.
După ce şi-a pierdut de două ori serviciul în primul set – când a reuşit un break – Gabriela şi-a câştigat în următoarele două seturi toate jocurile de serviciu, adăugându-le trei, respectiv un break.

Jucătoarea noastră acumulează 25 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 3.330 USD şi va fi repartizată pe tabloul principal, după ce se vor fi încheiat calificările.

Cele două victorii au fost primele ale Gabrielei în circuitul principal.
Despre câteva borne ale carierei sale, am vorbit acum două zile.

Tablourile Turneelor în Desfășurare
@ Stuttgart
19 apr - 25 apr 2021
"Porsche Tennis Grand Prix"
WTA 500 - zgură, aer liber
565.530 USD / 565.530 USD

@ Istanbul
19 apr - 25 apr 2021
"TEB BNP Paribas Tennis Championship Istanbul"
WTA 250 - zgură, aer liber
235.238 USD / 235.238 USD

@ Barcelona
19 apr - 25 apr 2021
"Barcelona Open Banc Sabadell"
ATP 500 - zgură, aer liber
1.565.480 € / 1.702.800 €

@ Belgrad
19 apr - 25 apr 2021
"Serbia Open"
ATP 250 - zgură, aer liber
650.000 € / 711.800 €

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.