Naomi Osaka (10 WTA) [4] se calificase ieri în semifinalele WTA Premier 5 “Western & Southern Open”, după o victorie muncită în sferturile de finală: 4-6, 6-2, 7-5 în 1h53′ la Anett Kontaveit (20) [12].
În setul decisiv, Osaka a condus cu 4-1, a fost egalată, iar în ultimul joc al partidei, în care a primit, a revenit de la 15-40 şi a convertit a doua minge de meci.

Doar că acum puţin timp, ea a anunţat pe reţelele de socializare, că se retrage din turneu, motivul fiind „genocidul populaţiei de culoare perpetuat de poliţie, care o îngreţoşează”. Scrie că prin gestul ei doreşte să lanseze astfel o dezbatere în interiorul unui sport care este în majoritate al albilor.
Să ne reamintim că Naomi este născută în oraşul Osaka din mamă japoneză şi tată haitian şi îşi are reşedinţa la Boca Raton, Florida.

*

Ulterior a fost dat publicităţii un comunicat comun al USTA (Federaţia de Tenis din SUA), ATP şi WTA în care se anunţă întreruperea evenimentului combinat – astăzi, 27 august, nu se va juca – şi reluarea acestuia mâine, 28 august.
Cele trei organisme  motivează decizia prin aceea că iau poziţie împotriva inegalităţii rasiale şi injustiţiei sociale.

În acest context, este neclar ce decizie va fi luată pe jumătatea superioară a tabloului. În tabloul actualizat acum câteva minute pe site-ul WTA [mai jos], Naomi Osaka este încă activă în turneu.
Vom reveni cu detalii, imediat ce le vom afla.

*

Dar să revenim la tenis şi la rezultatele înregistrate în sferturile de finală.

Pe jumătatea superioară a tabloului, Elise Mertens (22) [14] a depăşit-o clar pe Jessica Pegula (83) [Q]: 6-1, 6-3, după 1h4′. 

Semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului va fi:

Johanna Konta (15) [8]Victoria Azarenka (59)

Palmares direct: 2-1

În sferturi:

Johanna Konta – Maria Sakkari (21) [13] 6-4, 6-3

Partida a durat 1h32′.
Britanica a câştigat de 3 ori cu returul: în jocul 3 din primul set, respectiv în jocurile 1 şi 9 din al doilea – şi a salvat cele două mingi de break ale Mariei, ambele în jocul 4 din setul 2. În celelalte game-uri în care a servit Konta nu a fost nevoie să se joace la avantaje.

Victoria Azarenka – Ons Jabeur (39) 7-6(9), 6-2 în 1h44′

Partida a durat 1h44′.
Primul set a fost foarte agitat. După câte 3 break-uri de fiecare parte – Jabeur a ratat două mingi de set la 5-4, 40-15 şi serviciul – s-a ajuns la tie-break, unde Vika a ratat mai întâi 3 mingi de set, de la 6-3, apoi a salvat două la 6-7 şi 7-8, a mai ratat una la 9-8, pentru ca apoi să închidă setul.
În al doilea, două break-uri ale jucătoarei din Belarus – în jocurile 1 şi 5 – au stabilit scorul final.

Johanna Konta (29 de ani, clasament maxim: 4 WTA / iulie 2017) revine într-o semifinală la acest nivel (sau superior) după WTA Premier 5 Roma (mai 2019), iar Victoria Azarenka (31 de ani, lider WTA timp de 19 săptămâni, începând cu 30 ianuarie 2012), după Premier Mandatory Miami (aprilie) 2018.

Tablourile turneelor WTA

Galerie videoclipuri (7)
Lovitura zilei – Mertens -, rezumatele partidelor din sferturi şi
conferinţele de presă ale învingătoarelor









LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.