Caroline Garcia, venită din calificări, a câştigat al 3-lea titlu WTA 1000, al 10-lea al carierei
Sezonul 2017 fusese, până acum, cel mai bun al Carolinei Garcia – 28 de ani împliniţi pe 16 octombrie – pentru că atunci câştiga primele două titluri WTA 1000 ale carierei – Wuhan (900 de puncte pentru campioană) şi Beijing (1000 de puncte – cel mai important) şi drept urmare juca la WTA Finals Singapore, unde se califica în semifinale.
În 2018 a scăzut ritmul, dar a urcat în septembrie pe cel mai bun loc al carierei: 4 WTA.
Apoi, rezultatele ei au slăbit din ce în ce mai mult în intensitate – două titluri şi o finală în 2018 şi 2019 – din cauza unei serii de accidentări, a pierderii încrederii şi astfel a coborât la începutul sezonului actual pe locul 75.
Caroline:
Începusem să am îndoieli. Apoi am făcut totul pe jumătate şi nu mai mergea nimic. Încercam să comit mai puţine erori neprovocate şi mă retrăgeam, dar nu mai aveam lovituri direct câştigătoare, pentru că ieşeam prea mult în afara terenului.
Mai mult, o nouă accidentare, la picior, i-a stricat sezonul de primăvară. A reintrat totuşi la Roland Garros, unde a devenit campioană la dublu, alături de Kristina Maldenovic, partenera alături de care obţinuse succese importante şi în trecut.
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography
În foto 3 este alături de antrenorul Bertrand Perret – şi de fizioterapeuta Laura Legoupil,
cărora jucătoarea le atribuie un rol important în excelentul parcurs din ultima vreme
Apoi a urmat revirimentul şi la simplu: două titluri WTA 250 – Bad Homburg (iarbă, a 3-a săptămână din iunie) – după o victorie în sferturi la Iga Swiatek (1) – şi Varşovia (zgură, ultima săptămână din iulie) – între care a intercalat prezenţa în optimile Wimbledon.
Pentru ca săptămâna trecută să reuşească la WTA 1000 (900 de puncte pentru campioană) “Western & Southern Open”, care s-a disputat la Cincinnati, pe hard, un parcurs formidabil: 8 partide câştigate în 9 zile (primele două în calificări), 3 dintre acestea în faţa unor jucătoare clasate în top 10 WTA – Maria Sakkari (3 WTA), Aryna Sabalenka (8), Jessica Pegula (7) [rezultatele, în tabloul PDF de mai jos] – care i-au adus al 3-lea titlu al sezonului – fiecare pe altă suprafaţă – al 3-lea WTA 1000 al carierei (după tot atâtea finale disputate) – toate pe hard – şi al 10-lea în total, celelalte 7 au fost de categoria WTA 250, încă unul pe hard, 3 pe iarbă, 3 pe zgură.
Caroline are acum 8 victorii în faţa unor jucătoare clasate în top 5 WTA şi 21 în faţa unora din top 10.
De la jumătatea lunii iunie – înainte de Bad Homburg – a câştigat 26 de partide, din cele 30 disputate – cele mai multe din circuit în această perioadă – şi a progresat în clasament de pe locul 75 WTA, pe 17, în cel publicat astăzi.
Cu 33 de victorii în 2022, ocupă locul 4 la acest capitol, după Iga Swiatek – 50, Simona Halep – 39 şi Ons Jabeur – 38.
De asemenea, cu cei 11 aşi serviţi în finala de aseară [rezumatul video, mai jos] a ajuns la un total de 286 în 2022 şi este lider la acest capitol.
Caroline a devenit astfel prima campioană din circuitul principal, care a jucat în calificări, după Emma Răducanu la US Open 2021.
[Surse iniţiale info: wtatennis.com, @JeuSetMaths, @OptaAce]
WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate) |
|
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați | |
@ Cincinnati 15 - 21 aug 2022 | |
"Western & Southern Open" WTA 1000 - hard, aer liber $ 2.527.250 |
|
@ Toronto 8 - 14 aug 2022 | |
"National Bank Open Presented by Rogers" WTA 1000 - hard, aer liber $ 2.697.250 |
Galerie videoclipuri (3): Rezumatul finalei, discursul campioanei şi prezentarea trofeului în faţa fanilor:
A few words from the champ, @CaroGarcia 🏆#CincyTennis pic.twitter.com/ryAuOViHuL
— wta (@WTA) August 21, 2022
Three cheers for @CaroGarcia 👏 #CincyTennis pic.twitter.com/JC6ALsx4uG
— Western & Southern Open (@CincyTennis) August 21, 2022