Ana Bogdan îşi continuă seria foarte bună. În sferturi o va întâlni pe Beatriz Haddad Maia

Ana Bogdan continuă seria rezultatelor bune din ultimele două luni (excepţia fiind evoluţia de la US Open unde a fost prima sub lista de acceptare pe tabloul principal, a trebuit să joace în calificări şi a pierdut în runda a doua).

Miercuri a câştigat a doua partidă – tot în trei seturi – la WTA 250 “Zavarovalnica Sava Portoroz” (hard) şi a 11-a din ultimele 12 partide jucate la nivel WTA şi în circuitul intermediar (cu primele 9 devenise vicecampioană la WTA 250 Varşovia şi campioană la WTA 125 Iaşi).
Mai mult, calificarea în sferturile de finală şi cele 60 de puncte brute aferente – 45 nete – o pun într-o poziţie foarte bună pentru a-şi îmbunătăţi clasamentul maxim al carierei, 59 WTA / 11 iunie 2018.
Acum se clasează pe locul 58 în clasamentul live neoficial, dar mai poate fi depăşită de câteva jucătoare încă active  la turneele de săptămâna aceasta.

Ieri, în optimile de finală:

Ana Bogdan (65 WTA) – Tamara Zidansek (91) 6-1, 6-7(5), 6-1

Partida a durat 2h37′.
După un prim set dominat categoric – două game-uri câştigate la retur, nicio minge de break a adversarei
jucătoarea noastră a fost părăsită de primul serviciu şi a pierdut primele 10 puncte cu acesta, în setul doi. A compensat la retur, astfel că a egalat de două ori cu re-break-uri câştigate la zero. Apoi a servit mai bine cu primul – 14/29, până la sfârşitul setului – dar în tie-break şi-a pierdut aplombul spre final, astfel că s-a văzut întoarsă de la 4-3.
În decisiv s-a reorganizat, a repetat evoluţia foarte bună din primul set şi a avut câteva probleme doar în a închide partida, fiindu-i necesare 4 mingi de meci.

Ana va fi recompensată cu un premiu financiar în valoare de 5.000 € şi o va întâlni în sferturile de finală pe Beatriz Haddad Maia (18) [2], de care este condusă în palmaresul direct, 1-2 [1-1 pe hard]: 

Credit Info: itftennis.com

Semifinala de la WTA 125 Paris

Jucătoarea braziliană în vârstă de 26 de ani împliniţi pe 30 mai parcurge cel mai bun sezon al carierei, pe care l-a început pe locul 83 şi a ajuns, pe 22 august, până pe maximul 15, după ce a devenit campioană în săptămâni consecutive la WTA 250 Nottingham şi Birmingham – serie completată la WTA 500 Eastbourne cu alte două victorii, până la un total de 12 – vicecampioană la WTA 1000 Toronto – învinsă de Simona – şi a mai jucat două finale WTA 125, la Saint-Malo – câştigată şi Paris, pierdută.
De asemenea, în 2022 a obţinut 3 victorii în faţa unor jucătoare clasate în top 5 WTA: Maria Sakkari (3 şi 5 WTA) şi prima în faţa unui lider al ierarhiei, în turul 3 al WTA 1000 Toronto, la Iga Swiatek.
După Toronto, a fost învinsă în primul tur la WTA 1000 Cincinnati de Jelena Ostapenko (15), iar la US Open, în al doilea, de Bianca Andreescu (48), după ce în primul tur trecuse de Ana Konjuh (117): 6-0, 6-0, al 11-lea asemenea scor reuşit în carieră, indiferent de circuit.

Aici a câştigat primele două partide în câte două seturi [rezultatele în tabloul PDF de mai jos].
Partida se va disputa vineri.

În proba de dublu, echipa Ana Bogdan / Gabriela Ruse s-a retras înaintea primului tur, firesc, dacă ţinem cont de starea fizică a lui Gabi, la sfârşitul partidei din primul tur al probei de simplu.

Astăzi (joi) se dispută optimile de finală de pe jumătatea superioară a tabloului de simplu, cu partida Emma Răducanu (83) [1 – aici a fost acceptată  cu locul de dinaintea US Open, 11 WTA] – Anna-Lena Friedsam (213) [Q], în meciul al treilea, de la ora estimată 15.00.

Ordinea de joc – 15.09 – WTA Portoroz 2022

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Portorož
12 - 18 sep 2022
"Zavarovalnica Sava Portorož"
WTA 250 - hard, aer liber
$ 251.750

@ Chennai
12 - 18 sep 2022
"Chennai Open"
WTA 250 - hard, aer liber
$ 251.750

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.