Irina Begu joacă miercuri în runda a doua a calificărilor. Simona Halep se antrenează de zor (Galerie foto & video)

Partida Irinei Begu (62 WTA) [8] din runda a doua a calificărilor WTA 1000 Madrid Open 2022 a fost programată astăzi (miercuri) a doua de pe arena semi-centrală Arantxa Sanchez şi va începe la ora estimată 13.30.

Ea va juca pentru un loc pe tabloul principal cu Kamilla Rakhimova (Rusia, 96), pe care nu a mai întâlnit-o până acum.
Jucătoarea născută la Yekaterinburg, cu origini tătăreşti – clasament maxim: 95 WTA / săptămâna trecută, 20 de ani – participă pentru prima dată la Madrid.
Anul acesta a făcut două turnee bune: la WTA 250 Melbourne 2 a ajuns în sferturi – venită din calificări – după o victorie la Sara Sorribes Tormo (36) – şi la WTA 250 Bogota, în semifinale, după ce trecea în sferturi de Irina Bara (118).
La celelalte 7 evenimente la care a participat, nu a mai obţinut nicio victorie pe tablourile principale, ultima dată, era învinsă săptămâna trecută de Sorana Cîrstea (24), în primul tur al WTA 250 Istanbul.
Despre ea mai vorbeam atunci când se califica în turul 3 (R32) la US Open 2021.

Simona şi Patrick, la antrenamentul de ieri
Videoclipuri, mai jos

Altfel, Simona Halep (21 WTA) dublă campioană aici – 2016 şi 2017 – care nu este cotată printre capii de serie anul acesta [analiza tabloului], rămâne, desigur, în centrul atenţiei, cu atât mai mult cu cât acesta va fi primul turneu la care va juca sub îndrumarea noului antrenor, Patrick Mouratoglou.
Despre expectativele jucătoarei şi cele ale antrenorului, legate de această colaborare, vorbeam la începutul lunii.

Ordinea de joc – 27.04 – WTA Madrid 2022

Galerie videoclipuri (2): Simona şi Patrick, la antrenament şi la încălzire

 

View this post on Instagram

 

A post shared by THE COACH (@patrickmouratoglou)

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Madrid
28 apr - 7 mai 2022
"Mutua Madrid Open"
WTA 1000 - zgură, aer liber
6.575.560 USD
Cronicile turneului

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.