Ana Bogdan o conduce pe Victoria Azarenka. Partida este întreruptă. Câteva consideraţii intermediare

A treia jucătoare din România care a intrat în turneu la Roland Garros 2022 – după Sorana Cîrstea şi Gabriela Ruse – Ana Bogdan, a început timidă partida cu fostul lider al ierarhiei WTA, Victoria Azarenka. Dar ulterior a reuşit să profite de primele greşeli ale adversarei, a prins încredere, a început să acţioneze în loc să reacţioneze, a reuşit lovituri din ce în ce mai bune şi a trecut peste momentele grele, inclusiv cele trei mingi de set pe care le-a avut de înfruntat.
Partida este întreruptă acum – nu va fi reluată mai devreme de ora 15.00 – deznodământul poate fi oricare, dar am scris aceste rânduri pentru a sublinia cât de important este factorul încredere, atunci când se înclină balanţa forţelor într-o partidă cu o jucătoare emblematică a circuitului. 

Embed from Getty Images

Imagini din timpul partidei
Credit Foto copertă: @rolandgarros

Ana Bogdan (93) – Victoria Azarenka (B̶e̶l̶a̶r̶u̶s̶, 15) [15] 7-6(7), 3-3

Partida a durat până acum 1h43′.
În primul set, Azarenka s-a desprins la 4-1, două break-uri înainte dar la acel scor Ana a reuşit primul break, profitând şi de cele două duble greşeli cu care adversara a închis jocul. La 2-5 jucătoarea noastră a repetat isprava, game închis de adversară cu o nouă dublă greşeală. De aici, datele partidei s-au inversat, Ana a egalat, recuperând ambele break-uri şi jucând din ce în ce mai bine.
După un nou schimb de break-uri s-a ajuns la tie-break, unde Azarenka s-a desprins la 6-3. Românca a salvat toate cele 3 mingi de set – o dublă şi o ratare a adversarei, dar şi un punct minunat câştigat de ea – apoi a ratat o minge de set la retur, nu şi pe următoarea, la serviciu.
În setul al doilea, după un schimb de break-uri în jocurile 4 şi 5, în al 6-lea Ana a salvat două mingi de break şi a egalat la 3 cu un as, înainte ca partida să fie întreruptă din cauza ploii.

Ordinea de joc – 23.05 – Roland Garros 2022

Punctele şi premiile financiare acordate la Roland Garros 2022

@ Paris
22 mai - 5 iun 2022
"Roland Garros"
Grand Slam - zgură, aer liber
34.367.215 €
Cronicile turneului

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.