Holger Rune şi-a apărat titlul la ATP 250 “BMW Open by American Express”, care s-a disputat pe zgură, la München, dar numai după ce a pierdut categoric setul al doilea şi în cel decisiv a revenit de la 2-5 şi a salvat 4 mingi de meci, în faţa unui adversar pe care îl învinsese şi în finala de anul trecut de aici, aceea nedusă la bun sfârşit şi care fusese prima a carierei pentru amândoi.
De data aceasta, danezul a fost acela care n-a fost în plenitudinea forţelor fizice, accidentat, epuizat, dar conform spuselor lui de după meci a tras de el:

A fost ultimul meci, cea din urmă sforţare, aşa că a trebuit să găsesc o cale. M-ar fi ajutat să nu fiu atât de afectat fizic. A fost o luptă grea, dar am reuşit s-o duc la bun sfârşit.

Embed from Getty Images

În finala de ieri;

Holger Rune (7 ATP) [1] – Botic van de Zandschulp (29) [4] 6-4, 1-6, 7-6(3) în 2h52′, jucătorul danez a salvat primele două mingi de meci la 2-5, iar pe următoarele două, la 5-6, de fiecare dată la retur. Jucătorul olandez a servit pentru titlu şi la 5-4 [rezumatul video al finalei, mai jos].
Cele două finale de la München au fost singurele lor întâlniri.

Holger Rune va împlini 20 de ani pe 29 aprilie şi atât el, cât şi Carlos Alcaraz, au câştigat ieri ultimele titluri înainte de a împlini 20 de ani, spaniolul pe 5 mai cu două zile înaintea finalei de la Madrid.

Holger îşi păstrează locul în clasamentul publicat astăzi, cel mai bun al carierei, ocupat prima dată acum două săptâmâni, după ce juca finala ATP Masters 1000 Monte Carlo, deci a câştigat 8 din ultimele 9 întâlniri din circuit.
El a câştigat aici al 4-lea titlu al carierei, al doilea pe zgură, celelalte două pe hard fiind ATP Masters 1000 Paris şi ATP 250 Stockholm, ambele anul trecut.

Pentru Botic van de Zandschulp (clasament maxim: 22 ATP / august 2022, 27 de ani împliniţi pe 4 octombrie) finalele de la München sunt singurele de până acum şi el şi-a păstrat, de asemenea, locul în clasamentul de astăzi.

Premiile financiare şi campionii la dublu, în tablourile PDF de mai jos
Credit Foto copertă: @bmw_open

ATP - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
@ Madrid
26 apr - 7 mai 2023
"Mutua Madrid Open"
ATP Masters 1000 - zgură, aer liber
7.705.780 € / 8.796.536 €

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.