Elina Svitolina juca ultima dată în circuit acum un an în turul 2 la WTA 1000 Miami.
Pe 15 octombrie a născut-o pe Skaï, iar la nici 6 luni de la acel moment, îşi va face reintrarea la WTA 500 Charleston (3-9 aprilie), turneu care se dispută pe zgură verde şi unde jucătoarea din Ucraina a acceptat un wild card.
Momentan se clasează pe locul 875 WTA (maxim: 3 WTA / septembrie 2017), dar îşi va folosi desigur şi clasamentul protejat – 27 WTA – în alte ocazii.
Comunicatul turneului, în care este anunţată şi o acţiune caritabilă a Elinei:

Legat de momentul în care s-a născut Skaï Monfils, Gaël, şi el accidentat în acea perioadă – a reintrat săptămâna trecută – povestea mai deunăzi:

Încerc să văd partea bună a lucrurilor şi aceasta este că a fost o sincronizare perfectă. Am putut să fiu alături de soţia mea spre sfârşitul sarcinii şi să o susţin. Apoi am fost încă de la început un părinte activ şi am avut grijă în echipă de fiica noastră. Asta este viaţă, viaţa adevărată.

Altfel, la fel ca la ATP Masters Indian Wells, Novak Djokovic şi-a oficializat retragerea de pe lista de înscriere, înaintea tragerii la sorţi, lăsându-i cale liberă spre tabloul principal columbianului Daniel Elahi Galán (89).

Altă retragere  notabilă este cea a lui Sebastian Korda (26), oprit din plin elan, în sferturile Australian Open – la turneul precedent, ATP 250 Adelaide 1, ratase o minge de meci în finala cu Novak Djokovic – din cauza unei accidentări la încheietura mâinii drepte. De atunci, tânărul american nu a mai jucat. Locul lui pe tablou va fi luat de un compatriot, Denis Kudla (90).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.