Anisimova o învinge din nou pe Sabalenka, deţinătoarea titlului. Pliskova şi Ostapenko au fost la rândul lor eliminate. Câteva din lucrurile interesante de urmărit vineri
Trei capi de serie au fost eliminaţi joi la WTA 1000 Madrid Open 2022, pe jumătatea inferioară a tabloului, toţi pe al treilea sfert [aşadar pe al patrulea, cel al Simonei, toate cele 4 jucătoare cotate printre favorite au mers mai departe]:
- Aryna Sabalenka (4) [3] părea să-şi fi reintrat în formă, după ce săptămâna trecută juca finala WTA 500 Stuttgart. Doar că aici, deţinătoarea titlului, a dat încă de la primul meci peste o jucătoare în faţa căreia a dezvoltat un complex de inferioritate, Amanda Anisimova (33).
Imagini din timpul partidelor.
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography
Jucătoarea americană a câştigat ieri a 4-a partidă – a treia pe zgură, a doua din 2022, după cea de la WTA 500 Charleston, primele două în 2019, la Australian Open şi Roland Garros – din tot atâtea întâlniri: 6-2, 3-6, 6-4 după ce s-a desprins de la 4 egal cu două game-uri câştigate la 15 [rezumatul video al partidei, la sfârşitul ştirii]
Aceasta a fost a 3-a victorie a carierei pe care a obţinut-o Anisimova (clasament maxim: 21 WTA / octombrie 2019, 20 de ani) în faţa unei jucătoare din top 5 WTA, a 5-a în faţa uneia din top 10 [Credit Tabel: @wikipedia.org]
- în schimb, Marie Bouzkova (77) [Q] a obţinut prima victorie în faţa compatrioatei ei, Karolina Pliskova (7) [5], la a doua întâlnire: 6-4, 7-5, după ce a făcut singurul break din setul al doilea, în jocul 11 (câştigat la 30).
Aceasta a fost a 5-a victorie a carierei, pe care a obţinut-o Bouzkova (clasament maxim: 46 WTA / august 2020, 23 de ani) în faţa unei jucătoare din top 10 WTA, prima din acest sezon:
- Ekaterina Alexandrova (45, clasament maxim: 25 WTA / februarie 2020, 27 de ani) confirmă reintrarea în formă – semifinale la WTA 500 Charleston – cu o victorie la Jelena Ostapenko (12) [10]: 6-2, 4-6, 6-4, după ce s-a desprins de la 4 egal
Rezultatele complete ale turului 1 (R64) de pe jumătatea inferioară a tabloului, în tabloul PDF de mai jos.
Situtaţia capilor de serie pe jumătatea inferioară a tabloului, după turul 1 (R64):
Sfertul 3: Pliskova (7) [5] Bouzkova (77) [Q], Ostapenko (12) [10] Alexandrova (45), Azarenka (17) [15], Sabalenka (4) [3] Anisimova (33)
Sfertul 4: Jabeur (10) [8], Bencic (13) [11], Gauff (16) [14], Badosa (2) [2] (Halep)
Astăzi (vineri) se dispută partidele turului 1 (R64) de pe jumătatea superioară şi vor fi interesant de urmărit:
- evoluţia Anastasei Potapova (78) [Q], care vine la întâlnirea cu Naomi Osaka (36) [WC], cu 7 victorii consecutive în circuit, după ce săptămâna trecută câştiga titlul la WTA 250 Istanbul şi aici le-a eliminat în calificări pe Daria Saville (134) şi Kristina Mladenovic (99)
- reintrarea în circuit a campioanei olimpice din 2016, Monica Puig (-, clasament maxim: 27 WTA / septembrie 2016, 28 de ani) [WC], care juca ultima dată la Roland Garros (septembrie) 2020. Ea îşi întrerupsese cariera din cauza unor accidentări repetate la umăr, urmate de două operaţii şi devenise comentatoare pentru canalul ESPN. Invitată aici, jucătoarea din Puerto Rico va avea un test dur în primul tur: Danielle Collins (8) [6]
- tot invitată este şi performera de la WTA 1000 Miami, Linda Fruhvitova (205 WTA, va împlini 17 ani pe 1 mai) [WC] care o va întâlni într-o confruntare a extremelor de vârstă din circuit pe veterana Kaia Kanepi (55, va împlini 37 de ani pe 10 iunie) [Q]. Jucătoarea din Estonia intrase în al 6-lea an de circuit în 2005, atunci când se năştea cea din Cehia
- de asemenea, astăzi au fost programate şi cele două jucătoare cu origini româneşti, Emma Răducanu (11) [9] şi Bianca Andreescu (111, intrată pe tablou datorită clasamentului protejat, 22 WTA)
Ordinea de joc – 29.04 – WTA Madrid 2022
WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate) |
|
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați | |
@ Madrid 28 apr - 7 mai 2022 | |
"Mutua Madrid Open" WTA 1000 - zgură, aer liber 6.575.560 USD Cronicile turneului |